ZIUA SPECIALĂ A  COPILULUI …

 

După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenţia lumii. În 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva. În 1959, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor copilului.

Spre sfârşitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai mulţi lideri de opinie au susţinut că şi copiii au competenţele necesare pentru a lua decizii în privinţa problemelor importante din viaţa lor şi că ar trebui lăsaţi să participe la luarea acestor decizii.

Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei.

România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr.18/1990 şi s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Familia trebuie să fie primul loc în care copilul începe a fi luat în considerare şi unde i se oferă posibilitatea de a fi auzit şi respectat. Din această perspectivă familia este vitală pentru realizarea drepturilor civile ale copilului. De aceea trebuie găsite modalităţile cele mai potrivite care să asigure un echilibru între autoritatea părintească şi realizarea drepturilor copilului.

 

LA MULȚI TUTUROR COPIILOR CU SĂNĂTATE MULTĂ ALĂTURI DE PĂRINȚI!

 

 Articol redactat:

 Sociolog.Claudiu Lăzeanu